Articol scris de Dan Fintescu
Faceti-va comozi, pentru ca povestea e lunga. Mai lunga decat cealalta. Care, preluata fiind de presa, a ajutat la inchiderea clubului din Campina despre care scriam atunci.
In primul rand, si aici pentru cei care sunt familiarizati cu activitatea mea in cadrul Partydului KissFM recomandarea este sa sara peste acest paragraf, as vrea sa va spun ca, pe langa MC al tuturor party-urilor care poarta acest label, eu ma ocup de tot ce inseamna booking si management. Carevasazica eu vin in contact cu toti patronii de club sau cu intermediarii care se ocupa de anumite cluburi. Pe zona Cluj, noi lucram cu un bun prieten al nostru, care s-a dovedit a fi un profesionist desavarsit si care este, totodata, un DJ foarte bun si cu mare experienta. Vorbim aici despre Ministrul Omeniei din Partydul KissFM, DJ Jonnessey. Colaborarea asta dureaza de un an si ceva si pana acum n-a avut nicio problema.
Gata cu introducerea, acum incepe povestea. Atunci cand am auzit pentru prima oara ca exista un club langa Gherla care si-ar dori o colaborare cu Partydul KissFM am ridicat un colt de spranceana a mirare. Recomandarile lui Jonnessey, ale colegilor nostri de la KissFM Cluj-Napoca, plus un research scurt care a aratat ca multe nume greutze din industrie trecusera pe acolo deja, m-au facut sa spun “ok”. Asta si pentru ca, weekendurile se anuntau mai usoare din punct de vedere transport, pentru ca le-am fi cuplat cu sedinte de Partyd tinute in Cluj, chiar in oras.
Si ajungem prima oara in club. Pe afara, un cort gen Office Mamaia. Intram. Mare dom’le. Mare si… suprinzator… dar amenajat bine pe dinauntru. Lumini de neon trase prin pereti, tapet din ala scump si sclipicios gen Bamboo, un pupitru cocotat la o inaltime care sa-ti permita sa vezi tot clubul, ringul mare si in centru, canapele si mese pentru toate gusturile si buzunarele. Cand am ajuns noi, inca nu se daduse drumul “la program”, drept pentru care lumina era difuza, sunetul incet. Rezident foarte ok, care punea corect si greutz, numai bine. Lume sa vina. Si a venit, fratica! A venit! Sa tot fi fost pe la 800 si ceva de oameni. A iesit party si iuresh, asa cum iese de obicei la sedintele noastre de Partyd. Aproape ca n-am mai bagat de seama faptul ca sunetul venea din niste boxe home-made. Da’ chiar ca home-made. In sensul in care un baiat destept le-a facut binisor, cu ferastrau si traforaj, dupa care le-a dat o vopsea alba, numai buna de luat ochii si… le-a vandut scump. Am trecut usor peste faptul ca, daca n-ar fi fost DJ Warren cu noi care sa faca din cand in cand lumini, MAC-urile si scannerele din club ar fi mers pe demo (adica fara nicio legatura cu muzica sau atmosfera). N-am putut insa sa trec peste impactul vizual pe care mi l-a dat patronul. Raoul. Raoul Zegrean. Mic, indesat, purta (chiar si in propriul lui cort) o palarie de cowboy din piele neagra cu zorzonele metalice sub forma de capete de mort. Camasa luata pe vremea cand nu manifesta o atat de mare apetenta pentru shaorma sau alte mancaruri grase. Pantofi foooaaarte ascutiti. Parca si o vesta. Ceva la fel de… special. Era mandru nevoie mare de clubul lui. Intre noi fie vorba, avea si de ce. Il vedeam. Atent la barmani, la noi, se invartea peste tot. L-am apreciat pentru asta, am zambit amuzat de gustul vestimentar. Ne-am despartit prieteni, fiecare parte indeplinndu-si obligatiile asumate.
A venit a doua tura de Partyd la Parkplace. Diferente fata de prima data: boxele home-made isi traisera deja viata desi trecuse doar o luna si ceva de cand le auzisem functionand la capacitate maxima… adica atat cat puteau si ele. Sunetul era undeva la jumatate din potential. Iar ce ramasese era atat de supra-solicitat incat muzica si vocea MC-ului nu erau decat o gajaiala amorfa, care mai mult iti dadea dor de duca decat pofta de dans. DJ-ii (Olix si Jonnessey) au lucrat doar cu castile in urechi. Aner si cu mine (MC-ii), dupa ce am incercat sa resuscitam un monitor mare cat un mamut si la fel de defunct precum specia mai devreme mentionata, ne-am lasat pagubasi. Si am tras pe corzi, lasandu-ne halci mari de voce in difuzoarele care pur si simplu nu mai faceau fata. Lumea la jumatate fata de data trecuta. Oricat de dornici de petrecere ar fi fost, in cele din urma s-au lasat pagubasi si au plecat. Deci s-a terminat mai devreme. Raoul isi pierduse vesta si palaria, dar si zelul. Nu mai era titirez. A stat intr-un colt, dezbatand indeaproape cu o sticla de alcool tare. Spre sfarsitul serii Jonnessey, ca purtator de cuvant al tuturor, i-a atentia asupra “gaurilor din cascaval”. Raoul dadea intelegator din cap. Intelegator si putin… sentimentalo-turmentat. Care a fost replica lui? Un impleticit “Rezolv”. Da’ te rog io… hai cu mine sa-i spui si lu’ mama treaba asta”. Asadar Jonnessey s-a vazut nevoit sa repete intreaga poveste in fata doamnei Zegrean, care a parut ca intelege si ca va actiona intru imbunatatirea conditiilor, ca sa fie totul ok, ca sa fie bine, ca sa nu fie rau. Pupaturi baloase la plecare, carevasazica tot prieteni am ramas. Carevasazica data viitoare urma sa fie ok.
Si exact a treia oara, exact atunci cand se da Fat-Frumos de-a berbeleacul si se transforma in musca, ei bine, a treia noastra oara, iertati-mi calamburul, fu cu cantec. Am ajuns. Pentru ca viata ne-a invatat sa fim pesimisti… de data asta dotati cu monitor prin amablitatea lui Jonnessey, la cortul faptei. Pustiu. In sensul ca o parcare pe care am vazut-o plina, apoi jumatate, ne-a salutat imbietor cu (aproape) toate locurile goale. Intram in club. Nu. Nu era un miracol al pietonilor. Era CHIAR pustiu. Ne-am instalat, sperand la o minune, temandu-ne de ce e mai rau. Si am inceput party-ul. Acele cateva mese care au fost… s-au distrat si au dansat. Iar noi ne-am facut treaba pentru care fuseseram chemati. Nu o jumatate din treaba. Nu. Nu la turatie mai redusa. Toti cei care au vazut Partydul KissFM in action stiu ca noi suntem intotdeauna gata de party. Chiar daca suntem obositi, chiar daca nu este foarte multa lume, noi facem party. Pentru ca prin asta ne deosebim de alti blazati care fac umbra scenei degeaba. Gata intotdeauna de party
Problema, ca de obicei, a aparut la sfarsit. Atunci cand este randul clubului sa-si tina partea de intelegere. Da… Doamnelor si domnilor. Cand a fost vorba de bani, dl. Zegrean si-a mai pierdut din prestanta. Superioritatea s-a transformat in jale. Ochii ca doua dungi s-au rotunjit a durere rupta-n coate. “N-a fost lume… n-am facut bani. Va dau cat am facut.” Evident ca noua nu ne-a convenit. Doar noi prestaseram in totalitate seriviciul pentru care fuseseram chemati. Plus ca mai avem si proasta obisnuinta de a lucra cu profesionisti in domeniul asta, care, punand raul in fata, pregatesc onorariul invitatului dinainte, fara sa se bazeze pe incasarile serii respective. In cele mai multe cazuri nu au nevoie de el. Dar e acolo. Astfel incat sa nu se poata ajunge la situatia jenanta pentru patron, enervanta pentru invitat.
Situatia, in seara respectiva, era fara iesire. El zicea ca n-are, noi ziceam ca vrem. Si ne-am vazut de drum, ramanand sa ne auzim la telefon a doua zi, cand el zicea ca va face rost de bani. Zis si facut. Noi il sunam. El raspunde, in cele din urma… Dar n-are. Ca marti sau miercuri… Din nou, ma gaseam in fata unei stiuatii fara iesire. Ce sa faci?! Asta ma intreba si el: “Nu am. Ce sa fac?!”. Inainte de a continua, as vrea sa va spun ca suma despre care vorbim nu ar prezenta o problema pentru nimeni care are propria afacere in domeniul asta. Asadar el zicea “marti sau miercuri”… eu ziceam ca este inacceptabil. Ei bine, ce sa fac? I-am dat omului o idee: era sambata, clubul avea sa fie deschis. Il sunam spre dimineata si, daca e ok, trimitem un prieten (multumesc frumos Adi) care sa rezolve problema datoriei. La inceput nu este de acord. In treacat, ii povestesc despre data trecuta cand am avut o problema cu un club. Desire Campina s-a inchis. Artistii au refuzat sa mai vina in club de teama ca vor pati la fel ca noi. Lumea care a citit articolul radea pe infundate, pe la colturi, in cele din urma chiar in fata managerului care si-a umflat orgoliul atunci cand chiar nu era cazul. Brusc ramane stabilit: banii in noaptea care urmeaza.
Inca nu puteam fi siguri de nimic. Vine si noaptea cu pricina. Noi, in Cluj-Napoca, intr-un club plin de lume, cu o atmosfera geniala. Dam telefon. El zice, coerent si cu dictie, ca sa vina omul dupa bani. Doamne ajuta zicem noi. Adi, la post, porneste spre locul faptei. Odata ajuns acolo, i se pun banii in mana. Dupa care i se iau. Iar Raoul, mai imprietenit cu taria decat fusese cu o seara inainte, da cu telefonul bietului baiat de dusumele, se umfla in pene… e smecher cum ar veni! Semcher acum, cand in fata lui e un nevinovat care n-are alta treaba decat sa transporte. Ba mai mult, incepe sa ne injure, sa-l ameninte pe Adi cu bataia, sa-l asmuta pe singurul (!!!!) bodyguard din club. Cu chiu cu vai Adi scapa nevatamat de acolo. A doua zi ne spune povestea. In speranta unei rezolvari, o sunam pe d-na mama lui Raoul. Care ramane blocata si are o prima reactie ce pare matura. Zice ca nu zice nimic pana nu aude ambele parti ale povestii. Fair enough. Urmatoarele conversatii telefonice cu ea manifesta, insa, o puternica tendinta de a ajunge la o tulburatoare distanta de buna-cuviinta si, mai ales, logica. Asa ca, satul de familia asta, ii rog frumos sa stabileasca ei un termen. Care a expirat acum doua zile.
Inainte sa inchei acest articol, care este si asa mult prea lung pentru cat merita oamenii astia, as vrea sa va dau niste fapte care sa ne lamureasca putin:
1. Partydul KissFM a stabilit recorduri de bilete vandute la intrare in cluburi ca: Liquid Sibiu, Ring Cluj-Napoca, After Eight Cluj-Napoca, Helin Craiova, Allegria Alba-Iulia, Skye Iasi, Bazzara Arad, Tao Rm. Valcea, Daso-Cado Targoviste, Scala Piatra-Neamt.
2. Acesta este al doilea club cu care am avut vreodata cea mai mica problema. Cu toti ceilalti avem relatii excelente. Dovada: revenim peste tot unde am fost chemati macar o data.
RUGAMINTI:
1. Pentru artisti – aveti grija cu clubul asta. Si nu mai tineti pentru voi expeientele neplacute. Hai sa nu mai bagam capul intre umeri. Dati share. Avem putere de influenta. Hai sa o folosim.
2. Pentru membrii Partydului KissFM din toata tara: preluati acest articol. Faceti-l cunoscut. Astfel, poate, Raoul Zegrean va intelege ca, de fapt, a avea un club reprezinta o afacere foarte greu de intretinut. Ca nu ajunge sa iei bani de la mami si de la tati ca sa “iti tragi o super-disco”. Ca dupa aia e nevoie de neuroni si stres mult, de idei, de creativitate. Ca lupta e apriga, concurenta flamanda. Si va rog, ocoliti locul respectiv pana cand se va inchide. Sunetul e prost, patronul se ocupa mai mult de ce are in pahar, trebuie sa ceara voie la mami pentru orice decizie si am auzit ca singurul bodyguard nu prea face fata, asa ca bataile sunt destul de dese (asta e zvon).
*****************************************************************
Comentarii meseriase :
- Hmm.. sunt gherlean , si il cunosc pe individ.. nici nu ma mira ca a facut ce a facut, are prostul o fabrica de bani si nu stie sa o gestioneze. imi pare rau pentru ce vi s-a intamplat , mi-e rusine mie….ce sa mai zic de nenorocitul ala de” indian”(olix, tii minte? are un semn in frunte, i se zice indianul) sunteti cei mai tari , tineti-o tot asa, la putere maxima! cu multa stima!!
Ce sa faci frate cu tiganii astia! Frumos scris in schimb:) Nota 10!
In primul rand, si aici pentru cei care sunt familiarizati cu activitatea mea in cadrul Partydului KissFM recomandarea este sa sara peste acest paragraf, as vrea sa va spun ca, pe langa MC al tuturor party-urilor care poarta acest label, eu ma ocup de tot ce inseamna booking si management. Carevasazica eu vin in contact cu toti patronii de club sau cu intermediarii care se ocupa de anumite cluburi. Pe zona Cluj, noi lucram cu un bun prieten al nostru, care s-a dovedit a fi un profesionist desavarsit si care este, totodata, un DJ foarte bun si cu mare experienta. Vorbim aici despre Ministrul Omeniei din Partydul KissFM, DJ Jonnessey. Colaborarea asta dureaza de un an si ceva si pana acum n-a avut nicio problema.
Gata cu introducerea, acum incepe povestea. Atunci cand am auzit pentru prima oara ca exista un club langa Gherla care si-ar dori o colaborare cu Partydul KissFM am ridicat un colt de spranceana a mirare. Recomandarile lui Jonnessey, ale colegilor nostri de la KissFM Cluj-Napoca, plus un research scurt care a aratat ca multe nume greutze din industrie trecusera pe acolo deja, m-au facut sa spun “ok”. Asta si pentru ca, weekendurile se anuntau mai usoare din punct de vedere transport, pentru ca le-am fi cuplat cu sedinte de Partyd tinute in Cluj, chiar in oras.
Si ajungem prima oara in club. Pe afara, un cort gen Office Mamaia. Intram. Mare dom’le. Mare si… suprinzator… dar amenajat bine pe dinauntru. Lumini de neon trase prin pereti, tapet din ala scump si sclipicios gen Bamboo, un pupitru cocotat la o inaltime care sa-ti permita sa vezi tot clubul, ringul mare si in centru, canapele si mese pentru toate gusturile si buzunarele. Cand am ajuns noi, inca nu se daduse drumul “la program”, drept pentru care lumina era difuza, sunetul incet. Rezident foarte ok, care punea corect si greutz, numai bine. Lume sa vina. Si a venit, fratica! A venit! Sa tot fi fost pe la 800 si ceva de oameni. A iesit party si iuresh, asa cum iese de obicei la sedintele noastre de Partyd. Aproape ca n-am mai bagat de seama faptul ca sunetul venea din niste boxe home-made. Da’ chiar ca home-made. In sensul in care un baiat destept le-a facut binisor, cu ferastrau si traforaj, dupa care le-a dat o vopsea alba, numai buna de luat ochii si… le-a vandut scump. Am trecut usor peste faptul ca, daca n-ar fi fost DJ Warren cu noi care sa faca din cand in cand lumini, MAC-urile si scannerele din club ar fi mers pe demo (adica fara nicio legatura cu muzica sau atmosfera). N-am putut insa sa trec peste impactul vizual pe care mi l-a dat patronul. Raoul. Raoul Zegrean. Mic, indesat, purta (chiar si in propriul lui cort) o palarie de cowboy din piele neagra cu zorzonele metalice sub forma de capete de mort. Camasa luata pe vremea cand nu manifesta o atat de mare apetenta pentru shaorma sau alte mancaruri grase. Pantofi foooaaarte ascutiti. Parca si o vesta. Ceva la fel de… special. Era mandru nevoie mare de clubul lui. Intre noi fie vorba, avea si de ce. Il vedeam. Atent la barmani, la noi, se invartea peste tot. L-am apreciat pentru asta, am zambit amuzat de gustul vestimentar. Ne-am despartit prieteni, fiecare parte indeplinndu-si obligatiile asumate.
A venit a doua tura de Partyd la Parkplace. Diferente fata de prima data: boxele home-made isi traisera deja viata desi trecuse doar o luna si ceva de cand le auzisem functionand la capacitate maxima… adica atat cat puteau si ele. Sunetul era undeva la jumatate din potential. Iar ce ramasese era atat de supra-solicitat incat muzica si vocea MC-ului nu erau decat o gajaiala amorfa, care mai mult iti dadea dor de duca decat pofta de dans. DJ-ii (Olix si Jonnessey) au lucrat doar cu castile in urechi. Aner si cu mine (MC-ii), dupa ce am incercat sa resuscitam un monitor mare cat un mamut si la fel de defunct precum specia mai devreme mentionata, ne-am lasat pagubasi. Si am tras pe corzi, lasandu-ne halci mari de voce in difuzoarele care pur si simplu nu mai faceau fata. Lumea la jumatate fata de data trecuta. Oricat de dornici de petrecere ar fi fost, in cele din urma s-au lasat pagubasi si au plecat. Deci s-a terminat mai devreme. Raoul isi pierduse vesta si palaria, dar si zelul. Nu mai era titirez. A stat intr-un colt, dezbatand indeaproape cu o sticla de alcool tare. Spre sfarsitul serii Jonnessey, ca purtator de cuvant al tuturor, i-a atentia asupra “gaurilor din cascaval”. Raoul dadea intelegator din cap. Intelegator si putin… sentimentalo-turmentat. Care a fost replica lui? Un impleticit “Rezolv”. Da’ te rog io… hai cu mine sa-i spui si lu’ mama treaba asta”. Asadar Jonnessey s-a vazut nevoit sa repete intreaga poveste in fata doamnei Zegrean, care a parut ca intelege si ca va actiona intru imbunatatirea conditiilor, ca sa fie totul ok, ca sa fie bine, ca sa nu fie rau. Pupaturi baloase la plecare, carevasazica tot prieteni am ramas. Carevasazica data viitoare urma sa fie ok.
Si exact a treia oara, exact atunci cand se da Fat-Frumos de-a berbeleacul si se transforma in musca, ei bine, a treia noastra oara, iertati-mi calamburul, fu cu cantec. Am ajuns. Pentru ca viata ne-a invatat sa fim pesimisti… de data asta dotati cu monitor prin amablitatea lui Jonnessey, la cortul faptei. Pustiu. In sensul ca o parcare pe care am vazut-o plina, apoi jumatate, ne-a salutat imbietor cu (aproape) toate locurile goale. Intram in club. Nu. Nu era un miracol al pietonilor. Era CHIAR pustiu. Ne-am instalat, sperand la o minune, temandu-ne de ce e mai rau. Si am inceput party-ul. Acele cateva mese care au fost… s-au distrat si au dansat. Iar noi ne-am facut treaba pentru care fuseseram chemati. Nu o jumatate din treaba. Nu. Nu la turatie mai redusa. Toti cei care au vazut Partydul KissFM in action stiu ca noi suntem intotdeauna gata de party. Chiar daca suntem obositi, chiar daca nu este foarte multa lume, noi facem party. Pentru ca prin asta ne deosebim de alti blazati care fac umbra scenei degeaba. Gata intotdeauna de party
Problema, ca de obicei, a aparut la sfarsit. Atunci cand este randul clubului sa-si tina partea de intelegere. Da… Doamnelor si domnilor. Cand a fost vorba de bani, dl. Zegrean si-a mai pierdut din prestanta. Superioritatea s-a transformat in jale. Ochii ca doua dungi s-au rotunjit a durere rupta-n coate. “N-a fost lume… n-am facut bani. Va dau cat am facut.” Evident ca noua nu ne-a convenit. Doar noi prestaseram in totalitate seriviciul pentru care fuseseram chemati. Plus ca mai avem si proasta obisnuinta de a lucra cu profesionisti in domeniul asta, care, punand raul in fata, pregatesc onorariul invitatului dinainte, fara sa se bazeze pe incasarile serii respective. In cele mai multe cazuri nu au nevoie de el. Dar e acolo. Astfel incat sa nu se poata ajunge la situatia jenanta pentru patron, enervanta pentru invitat.
Situatia, in seara respectiva, era fara iesire. El zicea ca n-are, noi ziceam ca vrem. Si ne-am vazut de drum, ramanand sa ne auzim la telefon a doua zi, cand el zicea ca va face rost de bani. Zis si facut. Noi il sunam. El raspunde, in cele din urma… Dar n-are. Ca marti sau miercuri… Din nou, ma gaseam in fata unei stiuatii fara iesire. Ce sa faci?! Asta ma intreba si el: “Nu am. Ce sa fac?!”. Inainte de a continua, as vrea sa va spun ca suma despre care vorbim nu ar prezenta o problema pentru nimeni care are propria afacere in domeniul asta. Asadar el zicea “marti sau miercuri”… eu ziceam ca este inacceptabil. Ei bine, ce sa fac? I-am dat omului o idee: era sambata, clubul avea sa fie deschis. Il sunam spre dimineata si, daca e ok, trimitem un prieten (multumesc frumos Adi) care sa rezolve problema datoriei. La inceput nu este de acord. In treacat, ii povestesc despre data trecuta cand am avut o problema cu un club. Desire Campina s-a inchis. Artistii au refuzat sa mai vina in club de teama ca vor pati la fel ca noi. Lumea care a citit articolul radea pe infundate, pe la colturi, in cele din urma chiar in fata managerului care si-a umflat orgoliul atunci cand chiar nu era cazul. Brusc ramane stabilit: banii in noaptea care urmeaza.
Inca nu puteam fi siguri de nimic. Vine si noaptea cu pricina. Noi, in Cluj-Napoca, intr-un club plin de lume, cu o atmosfera geniala. Dam telefon. El zice, coerent si cu dictie, ca sa vina omul dupa bani. Doamne ajuta zicem noi. Adi, la post, porneste spre locul faptei. Odata ajuns acolo, i se pun banii in mana. Dupa care i se iau. Iar Raoul, mai imprietenit cu taria decat fusese cu o seara inainte, da cu telefonul bietului baiat de dusumele, se umfla in pene… e smecher cum ar veni! Semcher acum, cand in fata lui e un nevinovat care n-are alta treaba decat sa transporte. Ba mai mult, incepe sa ne injure, sa-l ameninte pe Adi cu bataia, sa-l asmuta pe singurul (!!!!) bodyguard din club. Cu chiu cu vai Adi scapa nevatamat de acolo. A doua zi ne spune povestea. In speranta unei rezolvari, o sunam pe d-na mama lui Raoul. Care ramane blocata si are o prima reactie ce pare matura. Zice ca nu zice nimic pana nu aude ambele parti ale povestii. Fair enough. Urmatoarele conversatii telefonice cu ea manifesta, insa, o puternica tendinta de a ajunge la o tulburatoare distanta de buna-cuviinta si, mai ales, logica. Asa ca, satul de familia asta, ii rog frumos sa stabileasca ei un termen. Care a expirat acum doua zile.
Inainte sa inchei acest articol, care este si asa mult prea lung pentru cat merita oamenii astia, as vrea sa va dau niste fapte care sa ne lamureasca putin:
1. Partydul KissFM a stabilit recorduri de bilete vandute la intrare in cluburi ca: Liquid Sibiu, Ring Cluj-Napoca, After Eight Cluj-Napoca, Helin Craiova, Allegria Alba-Iulia, Skye Iasi, Bazzara Arad, Tao Rm. Valcea, Daso-Cado Targoviste, Scala Piatra-Neamt.
2. Acesta este al doilea club cu care am avut vreodata cea mai mica problema. Cu toti ceilalti avem relatii excelente. Dovada: revenim peste tot unde am fost chemati macar o data.
RUGAMINTI:
1. Pentru artisti – aveti grija cu clubul asta. Si nu mai tineti pentru voi expeientele neplacute. Hai sa nu mai bagam capul intre umeri. Dati share. Avem putere de influenta. Hai sa o folosim.
2. Pentru membrii Partydului KissFM din toata tara: preluati acest articol. Faceti-l cunoscut. Astfel, poate, Raoul Zegrean va intelege ca, de fapt, a avea un club reprezinta o afacere foarte greu de intretinut. Ca nu ajunge sa iei bani de la mami si de la tati ca sa “iti tragi o super-disco”. Ca dupa aia e nevoie de neuroni si stres mult, de idei, de creativitate. Ca lupta e apriga, concurenta flamanda. Si va rog, ocoliti locul respectiv pana cand se va inchide. Sunetul e prost, patronul se ocupa mai mult de ce are in pahar, trebuie sa ceara voie la mami pentru orice decizie si am auzit ca singurul bodyguard nu prea face fata, asa ca bataile sunt destul de dese (asta e zvon).
*****************************************************************
Comentarii meseriase :
- Hmm.. sunt gherlean , si il cunosc pe individ.. nici nu ma mira ca a facut ce a facut, are prostul o fabrica de bani si nu stie sa o gestioneze. imi pare rau pentru ce vi s-a intamplat , mi-e rusine mie….ce sa mai zic de nenorocitul ala de” indian”(olix, tii minte? are un semn in frunte, i se zice indianul) sunteti cei mai tari , tineti-o tot asa, la putere maxima! cu multa stima!!
- Ce sa intamplat in Gherla Bunesti era de asteptat mai ales din partea unui asa “partener bun” de afaceri cum este Raoul, cei din Gherla sunt foarte cunoscatori ai “fenomenalului Raoul Zegrean” , vb aceia de la cap se impute pestele, pacat de discoteca Park Place un loc de care foarte multa lume sa bucurat de deschiderea lui, un club a carui lipsa se simtea in zona in primul rand lipsa unui spatiu mare adecvat unui club , dupa parerea mea sunetul intrun club este pe primul loc si abea pe urma aspectul ; clientul nostru stapanul nostru spuneau vechii comercianti , cand faci o afacere asa mare si doresti sa o pastrezi lesi omu care se pricepe sa se ocupe si care are experienta,ati avut dreptate cu banii parintilor, in caz de decesul parintilor tot ce a cladit Zegrean Senior se duce pe pe apa Somesului; Sa speram ca va aparea in orasul nostru si un patron care sa puna pasiune in ceea ce face si atuncea va iesi un lucru bun !
Ce sa faci frate cu tiganii astia! Frumos scris in schimb:) Nota 10!
*******************************************************
Mnoah.. buna treaba Raoulica...
